Avocat specializat trafic de droguri
Dosarele de trafic de droguri sunt printre cele mai complexe și sensibile în sistemul judiciar, impunând o apărare eficientă pentru cei acuzați. Vom expune diversele strategii de apărare utilizate de casa noastră de avocatură, TURIGA Law Firm, în astfel de dosare, luând în considerare aspecte sociale, etice și legale.
Cu titlu prealabil, Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, stabilește infracțiunile legate de substanțele psiho-active.
Primul pilon al apărării într-un dosar de trafic de droguri este susținerea fermă a prezumției de nevinovăție. Punem în evidență obligația procurorului de a demonstra vinovăția acuzatului, respectând astfel principiul “in dubio pro reo“.
Un alt mijloc de apărare este contestarea legalității probelor obținute. Dacă perchezițiile, arestările sau alte proceduri nu respectă drepturile prevăzute de codul de procedură penală, putem solicita excluderea acestor probe din dosar.
Este crucială analiza atentă a lanțului de custodie al substanțelor confiscate. Dacă există lacune sau nereguli în modul în care drogurile au fost gestionate de la momentul confiscării, apărarea poate să conteste autenticitatea probelor.
Adesea, probatoriul strâns în cazurile de trafic de droguri se bazează pe mărturii ale informatorilor. Putem investiga și analiza declarațiile oferite de martori sau informatori și să punem sub semnul întrebării credibilitatea acestora.
În funcție de cantitatea de substanțe depistate putem formula apărăi în sensul în care activitatea nu indică un trafic de droguri ci o deținere în vederea consumului propriu, argumentarea lipsei intenției de traficare poate constitui un punct central în apărarea împotriva acuzațiilor.
Legea 143/2000 incriminează traficul și consumul ilicit de droguri. Pe lângă cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor sunt prevăzute și alte activități ce intră în sfera ilicitului penal, cum ar fi punerea la dispoziție a locuinței, unui local sau loc amenajat în vederea consumului de droguri sau tolerarea unor astfel de activități; administrarea de droguri de mare risc unei persoane sau îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.
Se poate observa că limitele speciale de pedeapsă diferă în funcție de drogul traficat, fiind limite majorate în cazul drogurilor de mare risc față de cele de risc. De asemenea, se face distincția între traficul de droguri intern și cel internațional.
Combaterea traficul de droguri rămâne o prioritate pentru organele judiciare, iar UE a stabilit prioritățile pentru următorii cinci ani în Strategia UE în materie de droguri 2021 – 2025, fiind sporite continuu resursele destinate depistării și tragerii la răspundere penală a persoanelor ce desfășoară activități în această sferă.
Conform raportului de activitate privind anul 2021 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cursul anului 2021, din cele 17.783 cauze de soluționat având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri, din care 9.227 cauze nou înregistrate, a fost soluționat un număr de 6.602 cauze, față de 7.006 cauze soluționate în 2020, din cele 17.019 cauze de soluționat, din care 7.814 nou înregistrate în 2020. Cifrele arătate indică o creștere cu 4,49% a numărului cauzelor de soluționat, cu 18,08% a numărului cauzelor nou înregistrate și o scădere cu 5,77% în ceea ce privește cauzele soluționate.
Dosarele de trafic de droguri implică adesea un echilibru delicat între drepturile individului și eforturile statului de a combate traficul de substanțe interzise. Prin adoptarea unor strategii de apărare adecvate, putem influența desfășurarea cercetărilor în cauză.
Asistența juridică în cauzele privind traficul de droguri este indispensabilă pentru o apărare eficientă, fiind o multitudine de acte de urmărire penală efectuate în vederea strângerii probelor, fapt pentru care prezența apărătorului la desfășurarea acestora garantează respectarea drepturilor si normelor legale. Datorită experienței dobândite în domeniu, vă putem ajuta să alegeți cea mai bună strategie de apărare pentru cauza dumneavoastră.
#avocat specializat trafic de droguri