Monitorizarea traficului
La data de 27 octombrie 2024 vor intra in vigoare dispozițiile privind monitorizarea traficului prin constatarea încălcărilor dispozițiilor prevăzute de Codul rutier de către polițistul rutier, în baza probelor video transmise de către alți participanți la trafic, modificare majoră pentru legislația în vigoare care creează un fond nevralgic pentru constatarea obiectivă a unor presupuse fapte contravenționale.
Prin lărgirea sferei modalității de constatare a faptelor contravenționale, polițistul rutier nu va mai fi nevoit să perceapă prin propriile simțuri activitatea presupus ilicită, ci prin intermediul unor înregistrări video să dispună o soluție, monitorizarea traficului în această modalitate având mai multe neajunsuri decât beneficii. Monitorizarea traficului prin măsuri ce lărgesc sfera de putere a organelor de poliție va conduce spre înăsprirea sancțiunilor în detrimentul prevenției.
Aceste înregistrări video ce vor fi puse la dispoziția agentului constatator de către participanții la trafic sau în baza cooperări interinstituționale, fapt pentru care integritatea acestora poate fi atinsă, iar monitorizarea traficului să fie supusă chiar arbitrariului.
Conform legislației, Poliția Română are dreptul de a prelucra datele privind monitorizarea traficului colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean și local. Aceste date sunt colectate prin mijloace tehnice instalate pe drumurile respective și includ semnalări automate privind încălcarea normelor de circulație și prezența vehiculelor supuse confiscării sau utilizabile ca probă într-o procedură judiciară.
Posibilele încălcări ale normelor de circulație monitorizate includ depășirea limitei maxime admise de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum, nerespectarea interdicției sau restricției de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, ignorarea semnificației culorii roșii a semaforului, nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor și depășirea coloanelor de vehicule oprite la semaforul roșu sau la trecerile la nivel cu calea ferată.
Administratorii drumurilor publice au obligația de a se asigura că mijloacele tehnice destinate măsurării vitezei sunt omologate și verificate metrologic. De asemenea, aceștia trebuie să informeze publicul pe pagina de internet despre existența acestor mijloace tehnice și scopul prelucrării datelor de monitorizare a traficului rutier. În plus, administratorii trebuie să implementeze cerințele de compatibilitate și interconectare cu platformele software ale Poliției Române. Poliția Română prelucrează automat semnalările și datele de monitorizare a traficului prin intermediul platformelor software proprii, iar rezultatele prelucrării automate sunt ulterior procesate manual de către polițiștii rutieri în cadrul dispeceratelor de monitorizare. Acest proces asigură o supraveghere riguroasă și eficientă a traficului rutier.
Participanții la trafic au posibilitatea de a raporta comportamentele agresive observate în trafic, monitorizarea traficului dispunându-se și prin intermediul acestora. Sesizările trebuie să includă datele de identificare ale persoanei care face sesizarea, declarația pe propria răspundere privind veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video, precum și alte detalii relevante. Sesizarea trebuie să conțină numele, prenumele și codul numeric personal al persoanei care face sesizarea, data, ora și locul unde a fost percepută posibila faptă contravențională și înregistrarea audio-video care surprinde manevrele agresive.
Pentru ca o sesizare să fie validă, manevrele agresive trebuie să fie percepute în mod întâmplător de participantul la trafic, ceea ce înseamnă că persoana care face sesizarea nu trebuie să urmărească în mod intenționat vehiculul în cauză. Există anumite criterii care definesc perceperea neîntâmplătoare, cum ar fi dacă persoana a sesizat cu privire la același autovehicul mai mult de o posibilă faptă contravențională într-un interval de 24 de ore sau mai mult de trei posibile fapte contravenționale într-un interval de 15 zile, sau dacă persoana a sesizat cu privire la același loc mai mult de trei posibile fapte contravenționale într-un interval de 24 de ore sau mai mult de șapte posibile fapte contravenționale într-un interval de 15 zile.
Competența de verificare a sesizărilor revine poliției rutiere pe raza căreia a fost percepută și surprinsă posibila faptă contravențională. Sesizarea greșit îndreptată se trimite poliției rutiere competente și este considerată valabilă dacă a fost trimisă în termen. Înregistrarea audio-video trebuie să cuprindă data și ora când au fost surprinse manevrele agresive, locul și numărul de înmatriculare al vehiculului implicat, precum și semnalizarea rutieră relevantă.
Poliția Rutieră asigură confidențialitatea datelor cu caracter personal ale participantului la trafic care a formulat sesizarea. Aceste date sunt păstrate pentru o perioadă de un an de la data sesizării, cu excepția cazurilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor și sunt distruse prin proceduri ireversibile după împlinirea termenului.
Monitorizarea traficului rutier este reglementată printr-un set de norme care vizează utilizarea tehnologiei pentru colectarea și prelucrarea datelor, precum și implicarea activă a participanților la trafic în menținerea siguranței rutiere, însă, prin modificările ce se vor implementa se va aduce atingere drepturilor și libertăților persoanelor implicate la trafic întrucât va exista posibilitatea dispunerii unei contravenții fără ca agentul constatator să fie prezent la momentul comiterii presupuselor fapte de natură contravențională.
TURIGA Law Firm vă poate ajuta în cazul în care ati fost sancționat contravențional, astfel ne puteți contacta pentru a vă asista sau reprezenta pe parcursul acestor proceduri și a veghea asupra respectării drepturilor de care beneficiați.
De asemenea, ne puteți urmări pe Facebook, Instagram și Tik-Tok unde puteti vizualiza interviuri televizate, clipuri de educatie juridica și activitățile desfășurate în exercitarea profesiei.
#monitorizarea traficului